Reabilitarea și modernizarea celor peste 36,8 km ai drumului județean 191C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca, lucrări finanțate din fonduri europene nerambursabile, a demarat în această săptămână. 

Valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente proiectului este de peste 25.500.000 euro, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Sălaj, iar durata lucrărilor este de 36 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Potrivit sursei citate, cu o lungime de peste 36,8 kilometri, reabilitarea și modernizarea traseului drumului județean presupune execuția unor categorii de lucrări ce vizează consolidarea și modernizarea structurii drumului, dar și creșterea capacității portante a acestuia, amenajarea unor treceri de pietoni, intervenții asupra șanțurilor, acostamentelor precum și realizarea racordurilor cu drumurile și străzile laterale, dar și amenajarea podețelor și podurilor aferente acestuia. Durata lucrărilor este de 36 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Dacă în județ traseul drumului județean deservește direct cei aproximativ 13.000 locuitori ai celor trei comune, respectiv Nușfalău, Crasna, Creaca, la nivelul accesibilității și conectivității la nivel regional proiectul propune creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T prin reabilitarea drumului județean DJ 191C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca, cu un impact estimat al populației deservite de aproape 90.000 locuitori.

„Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 191C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca are o valoare totală de peste 120.400.000 lei, respectiv peste 25.600.000 euro (aprox. 1 euro = 4,7lei) și este cofinanțat din FEDR – POR 2014 – 2020 (Fondul European de Dezvoltare Regională – Programul Operațional Regional 2014-2020)”, au mai precizat reprezentanții adiministrației județene.

Articolul precedentSe înmulțesc furturile comise de minori
Articolul următorRazie pentru combaterea delictelor silvice. Polițiștii sălăjeni au dat amenzi de peste 14.000 de lei