Bilanțul accidentelor rutiere produse în primele zece luni ale acestui an, pe drumurile județului Sălaj, numără 30 de morți și zeci de răniți. Tragediile s-au produs din cauza neatenției la volan, viteză excesivă, consum de alcool sau nerespectarea regulilor de circulație atât din partea șoferilor cât și din partea pietonilor.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, peste 600 de activități preventive au fost desfășurate de polițiștii rutieri, în cele 10 luni ale acestui an, în vederea creşterii nivelului de cunoaştere şi respectare a regulilor de circulaţie pe drumurile publice şi pentru conştientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă normele rutiere.

În ciuda tuturor acestor demersuri, pe raza judeţului s-au produs 128 de accidente de circulație grave, urmările acestora constând în 30 de  persoane decedate şi 120 rănite grav.

Principala cauză generatoare de accidente rutiere este viteza neadaptată la condiţiile de drum, faptă care a înregistrat 23 de accidente grave, soldate cu şase morți și 22 răniţi grav.

17 accidente grave, provocate de bicicliști

Din cauza nerespectării regulilor de circulație de către bicicliști, în perioada de menţionată s-au înregistrat 17 accidente grave, urmările constând în trei persoane decedate și 14 rănite grav, fapt care clasifică această cauză pe locul doi.

Cea de-a treia cauză o constituie abaterile comise din vina pietonilor, care a înregistrat 10 accidente grave soldate cu un mort şi nouă răniţi grav.

Au părăsit locul accidentului 

Din totalul accidentelor de circulație grave înregistrate pe raza județului, în opt cazuri, soldate cu un mort și şapte răniți grav, autorii au părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției sau a procurorului, aceștia fiind identificați ulterior.

Pentru a preveni implicarea participanţilor la trafic în evenimente rutiere nedorite, poliţiştii rutieri recomandă adoptarea unei conduite preventive în trafic, orice clipă de neatenţie putând fi fatală. „Pietonilor le recomandăm să respecte cu stricteţe regulile privind deplasarea pe drumul public, prin evitarea, pe cât posibil, a folosirii părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă”, a mai precizat sursa citată.

 

Articolul precedentAzi, la Marca: ,,Reciclăm azi, pentru resursele de mâine!”
Articolul următor“Sălajul spune NU corupției!”- proiectul Consiliului Județean Sălaj a primit finanțare