Zălăuanii cu venituri mici, care au de suportat cheltuieli pentru termoizolarea locuinţelor, pot beneficia de sprijin financiar din partea Primăriei Zalău. Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de consilierii locali, în şedinţa de Consiliu Local (CL) de joi, 12 iulie, este vorba despre sprijinirea familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, care urmează să suporte cheltuieli pentru lucrări de termoizolare a blocurilor în care locuiesc. Concret, beneficiarii acestui proiect trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă domiciliul în Zalău la adresa pentru care se solicit şi locuinţa în proprietate; să nu deţină o a doua locuinţă în proprietate; să nu deţină mai mult de un autoturism şi venitul pe membru de familie să nu depăşească suma de 1.082 lei. În acest sens, persoanele sau familial în cauză trebuie să depună o cere la Primăria Zalău, însă depunerea cererii să nu depăşească termenul de 60 de zile de la data aprobării de CL Zalău a sumelor pe care le au de suportat locatarii blocurilor pentru care s-a semnat contractual de lucrări.

Astfel, persoanele singure care realizează venituri totale de până în 1.082 lei, vor primi un ajutor financiar de urgenţă de 1.500 de lei; familiile cu doi membri, care realizează venituri totale de până în  1.500 de lei lunar, vor primi un ajutor de urgenţă de 1.500 de lei; familiile cu doi membri, care realizează venituri cuprinse între 1.500,1 şi 2.164 de lei vor primi un ajutor de urgenţă în valoare de 1.200 de lei; familiile cu trei membri care realizează un venit lunar total de până în 2.250, vor beneficia de un ajutor de urgenţă de 1.500 de lei; familiile cu mai mult de trei membri, care realizează venituri de până la 750 de lei pe membru de familie va primi un ajutor de urgenţă în sumă de 1.500 de lei. De asemenea, familiile cu mai mult de trei membri care realizează venituri pe membru de familie între 750,1 lei şi 1.082 lei, vor primi un ajutor de urgenţă de 800 de lei.

Articolul precedentSimulare: o fermă de animale din Șimleu, cuprinsă de flăcări
Articolul următorMunicipalitatea începe rebrandingul la Zalău: mai multe străzi şi zone vor fi modernizate