Monumentul de arhitectură urbană ‘’Ady Endre’’, inaugurat la finalul lunii trecute în parcul din centrul istoric al Zalăului, nu are aviz de la Cultură. Acest aspect a afost sesizat în cadrul ședinței de Colegiul Prefectural, de la finalul săptămânii trecute, de Doina Cociș directorul Direcției Județene de Cultură (DJC) Sălaj.

Amplasarea monumentului de arhitectură urbană al marelui poet ”Ady Endre” pe domeniul public trebuia să fie realizată în baza unui aviz. Acesta se eliberează de Comisia Națională de For Public aflată în subordinea Ministerului Culturii. După cum a explicat directorul instituției de cultură din județ, Doina Cociș, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale. Monumentele de for public pot fi clasate ca monumente istorice, urmând regimul juridic stabilit pentru acestea. Amplasarea monumentelor de for public se realizează cu respectarea tuturor prevederilor în vigoare privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în baza analizei realizate de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public. ”Comisia este obligată să avizeze, însă nu există nici un aviz în acest sens. Este necesar și avizul DJC Sălaj, privind amplasamentul. Suntem în Ansamblul Urban Piața Iuliu Maniu, înscris în Lista Monumentelor Istorice. Orice intervenție în această zonă se face doar cu avizul serviciului public deconcentrat al Ministrului Culturii, respectiv al DJC Sălaj. Noi ca instituție de cultură solicităm intrarea în legalitate, pentru că nimeni nu este mai presus de lege”, a spus Cociș.

Articolul precedentServiciul de Ambulanță România – sfaturi pentru a preveni infecția cu noul coronavirus
Articolul următorNoi îmbolnăviri cu rujeolă. Câte cazuri au fost raportate în Sălaj