A ajuns cu mașina într-un parapet. Avea o alcoolemie de 1,06 mg /l alcool pur în aerul expirat

alcool
Un bărbat de 63 de ani, din municipiul Zalău, a fost depistat în trafic cu o alcoolemie de 1,06 mg /l alcool pur în aerul expirat. Acesta a acroșat două mașini, ulterior, ajungând cu autoturismul într-un parapet de pe marginea drumului.
Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de joi, 10 octombrie, la ora 16,43, pe drumul județean 108A, prin localitatea Prodănești. Bărbatul nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, drept urmare, într–o curbă la stânga a acroșat două autoturisme care se aflau parcate regulamentar în afara părții carosabile, după care a intrat într-un parapet de pe marginea drumului. În urma evenimentului rutier, din fericire, s-au înregistrat doar pagube materiale.Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, șoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind pozitiv. Acesta avea o alcoolemie de 1,06 mg /l alcool pur în aerul expirat.Oamenii legii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














