Actualitate· 1 min citire

Autovehiculele destinate transportului de persoane și elevi, verificate de polițiști

transportatori

transportatori

Scris de Pintea Flavia Publicat: 14 ian. 2020, 14:28

Câte amenzi au dat oamenii legii

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Zalău au desfășurat, ieri dimineață, între orele 7 și 8, o acțiune de verificare a conducătorilor de vehicule destinate transportului de persoane și elevi.

"În acest context au fost verificate documentele conducătorilor auto (permisul de conducere și atestatul), ale autovehiculului (certificatul de înmatriculare, asigurarea obligatorie auto, asigurarea pentru bagaje, ITP, licența de transport), precum și starea tehnică a vehiculelor (starea cauciucurilor, sistemul de iluminat-semnalizare)", au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Au fost verificate 26 de și au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, din care 7 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și o sancțiune la HG.69/2012.

Valoarea totală a sancțiunilor este în valoare de 1.885 lei.

"Recomandăm conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, iar la un eventual control să aibă asupra lor toate documentele valabile. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare", au mai adăugat oamenii legii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate