Avertizare de tsunami, după ce un cutremur puternic s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei

Avertizare tsunami
Un cutremur cu magnitudinea de moment 7,4 a lovit joi Marea Molucelor de Nord, în largul coastei oraşului Ternate, din Indonezia, a anunţat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), evenimentul declanşând o avertizare de tsunami pentru ţările vecine.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35 km, la ora locală 7:48 (1:48, ora României), potrivit datelor actualizate furnizate de USGS.
Iniţial, magnitudinea seismului a fost estimată la 7,8, iar adâncimea la 10 km, dar datele au fost ulterior revizuite. Sistemul american de avertizare de tsunami a anunţat că sunt posibile valuri periculoase pe o rază de 1.000 km de epicentru, de-a lungul coastelor Indoneziei, Filipinelor şi Malaeziei.
Epicentrul cutremurului s-a situat la aproximativ 120 km de oraşul Ternate, din provincia Maluku de Nord a Indoneziei, care are o populaţie de peste 205.000 de locuitori.
Citește și:
- 10:40 - Fumatul va fi interzis în totalitate pentru minori în România
- 10:37 - COD GALBEN de ploi și vânt, până sâmbătă seara
- 08:51 - Minele din România se închid pe bandă rulantă. Val de concedieri: statul român pune pe butuci industria mineritului
- 08:47 - Bani pentru profesori 2026: Ministerul Educației a început plata restanțelor salariale și a titlurilor executorii
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











