CANCELARUL GERMANIEI: "NU MAI TRĂIM ÎN CONDIŢII DE PACE"

CANCELARUL GERMANIEI: "NU MAI TRĂIM ÎN CONDIŢII DE PACE"
Combaterea acestei ameninţări reprezintă o problemă complexă
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că „nu suntem în război, dar nici în timp de pace nu mai suntem”, avertizând că lumea trece prin schimbări fundamentale.
Merz a afirmat că ordinea internaţională bazată pe reguli este înlocuită de politica forţei brutale, adeseori fiind însoţită de forţa militară. „Trăim într-o lume complet diferită”, a spus el.
Cancelarul și-a exprimat, în acest context, îngrijorarea față de dronele neidentificate din Danemarca și nordul Germaniei, care, spune acesta, deși păreau neînarmate, aveau tehnologie de supraveghere și o anvergură a aripilor de până la opt metri.
„Încă nu ştim exact de unde proveneau, dar bănuiala este că veneau din Rusia”, a afirmat Friedrich Merz.
Combaterea acestei ameninţări reprezintă o problemă complexă, întrucât Germania este o ţară dens populată, a explicat cancelarul Merz, adăugând că o dronă de opt metri nu poate fi pur şi simplu doborâtă în cer.
„Ar putea să se prăbuşească într-o curte, deasupra unei grădiniţe de copii, deasupra unui spital. Trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce facem', a afirmat şeful guvernului german, potrivit căruia cea mai bună abordare ar fi 'să împiedicăm aceste drone să intre în spaţiul aerian european”.
Citește și:
- 17:15 - Instagram va notifica părinții când adolescenții caută informații despre automutilare și suicid
- 16:48 - Rezultate Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 – Joi, 26 februarie 2026. Jackpot de peste 10 milioane de euro pus în joc
- 16:09 - Șeful World Economic Forum demisionează după apariția numelui său în dosarele Epstein
- 15:32 - Volodimir Zelenski cere o întrevedere directă cu Vladimir Putin: „Doar liderii pot opri războiul”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News










_0c65618e73.webp)
