Controale la deținătorii de arme și muniții din județ. Ce infracțiuni au constatat oamenii legii

arme
Polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozii și Substanțe Periculoase au desfășurat, în perioada 29 august - 4 septembrie, o serie de acțiuni pentru verificarea respectării prevederilor legale în acest domeniu. Au fost constatate cinci infracțiuni, fiind cercetate trei persoane.
În cursul zilei de 2 septembrie a fost identificat un bărbat, din comuna Năpradea, care deținea la domiciliu o armă neletală de tir sportiv, deși nu era autorizat în vederea deținerii, portului și folosirii de arme și muniții, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Arma a fost indisponibilizată, până la finalizarea cercetărilor. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de nerespectatre a regimului armelor și munițiilor.
Cercetat uz de armă fără drept, uciderea cu intenție a animalelor și braconaj cinegetic
Două zile mai târziu, în 4 septembrie, a fost identificat un bărbat de 54 ani, din comuna Hida, care în data de 3 septembrie, în timp ce se afla pe Fondul Cinegetic 10 Dragu, fără a deține autorizație de vânătoare a împușcat un câine, proprietatea sa. "În urma controlului efectuat s-a constatat că bărbatul păstra armele (două arme) și muniția (trei cartușe) într-o clădire situată în apropierea unei stânei de animale pe care o deține, deși în permisul de armă locația prevăzută pentru păstrarea acestora se află la domiciliu. Armele și muniția deținută au fost indisponibilizate", au explicat reprezentanții Poliției Sălaj.Polițiștii contiună cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de uz de armă fără drept, uciderea cu intenție a animalelor și braconaj cinegetic.
Deşeuri periculoase, confiscate de polițiști
Tot în cadrul acțiunii, pe linia substanţelor periculoase, oamenii legii au efectuat un control la o societate comercială autorizată să deţină şi să comercializeze produse de protecţia plantelor, ocazie cu care a fost indisponibilizată cantitatea de 300 litri deşeuri periculoase, fiind întocmit dosar penal conform O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului.
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


