Elevii sălăjeni cu rezultate excepţionale, premiaţi la ”Gala Educaţiei”

gala1
Peste 400 de elevi cu rezultate deosebite la concursurile si olimpiadele școlare au fost recompensați pentru efortul depus, alături de dascălii care i-au pregătit, astăzi, 4 octombrie în cadrul ”Galei Educaţiei 2019”.
Evenimentul, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj și Primăria municipiului Zalău, a fost găzduit de Sala Transilvania Zalău."Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, mulțumim cadrelor didactice și elevilor pentru faptul că au contribuit la prestigiul școlii sălăjene, marcând importanța talentului și a muncii intelectuale în procesul de educație", a fost mesajul inspectorului școlar general, Maria Pop.
Au fost premiați elevi, profesori și echipe (pentru cluburile/palatele de copii și cluburile sportive) – clasați pe primele 3 locuri, cu mențiuni ori premii speciale, la fazele județene ale olimpiadelor școlare și concursurilor și competițiilor artistice și sportive, respectiv la fazele naționale și internaționale. Potrivit reprezentanților autorităților locale, sprijinul financiar al Consiliului Județean Sălaj pentru premiile acordate a fost de peste 65.000 lei, iar al Primăriei Zalău de 60.000 de lei, valoarea acestora fiind de până la 200 de lei/premiu acordat.
Elevii din Sălaj au obţinut, în anul şcolar 2018-2019, 214 premii la olimpiadele judeţene, 149 de premii la cele naţionale şi 30 de premii la olimpiadele internaţionale.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














