În Sălaj: angajatorii din mediul privat oferă peste 200 de joburi
13 mar. 2019, 12:33
Actualizat: 13 mar. 2019, 12:33

LR
Scris de Tesinschi Augusta
Angajatorii sălăjeni din mediul privat pun la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă 210 joburi, disponibile prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Angajările se fac în domeniile: producţie şi prestări servicii, construcţii, industria lemnului, industria confecţiilor, comerţ, sănătate şi asistenţă socială. Cele mai căutate pe piaţa muncii sunt în continuare, la fel ca în ofertele precedente, persoanele cu studii superioare şi minim zece clase. Se caută: muncitori necalficaţi, femeie de serviciu, lăcătuşi mecanici, mecanici utilaj, sudori, paznici, confecţioneri tâmplărie, tâmplar universali, confecţioneri asamblori articole textile, confecţioneri articole şi înlocuitori, vânzători, operator imagine, cameraman, montor emisie, specialist marketing, jurnalist, designer grafică, reporter, lucrători comerciali şi infirmieră. Pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile şapte joburi: inginer construcţii civile şi industriale - două locuri, inginer căi ferate şi poduri - două locuri, maseur - un loc, kinetoterapeut - un loc şi ergoterapeut - un loc. Ofertele de muncă precizate sunt valabile în municipiul Zalău şi în Cehu Silvaniei, Recea, Crişeni, Ip, Huseni şi Turda- judeţul Cluj. Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate se pot adresa la sediul AJOFM Sălaj. Oferta este valabilă până în 20 martie.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










