Incident grav în Sibiu! O tânără însărcinată a fost târâtă sute de metri de un cal speriat

Cal speriat
Momente dramatice într-o localitate din județul Sibiu, unde o tânără însărcinată, în vârstă de 21 de ani, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost târâtă aproximativ 300 de metri de un cal care s-a speriat și a fugit.
Cum s-a produs incidentul
Evenimentul s-a petrecut marți seară în localitatea Hamba, pe strada Pădurii.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, tânăra însoțea animalul și îl ținea de funie în momentul în care calul s-a speriat brusc.
Animalul a smucit puternic funia și a fugit, iar femeia nu a reușit să se desprindă la timp, fiind târâtă pe o distanță de aproximativ 300 de metri.
Victima a fost găsită inconștientă
În urma incidentului, tânăra însărcinată a suferit multiple traumatisme severe.
Echipajele medicale sosite la fața locului au găsit victima în stare de inconștiență.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au precizat că femeia a fost intubată și stabilizată înainte de a fi transportată de urgență la UPU Sibiu pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au început cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Anchetatorii urmează să stabilească toate detaliile legate de evenimentul care a dus la rănirea gravă a tinerei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:39 - Jaqueline Cristian continuă forma excelentă. Recompensa uriașă după calificarea în sferturile turneului de la Strasbourg
- 21:05 - Mesaj de la Budapesta pentru România. Peter Magyar vrea o alianță regională mai puternică
- 20:47 - Analiză Daniel Udrescu: Cum CCR a nedreptățit magistrații
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














