Jibouan, prins beat și fără permis pe o stradă din Baia Mare

beat
Polițiștii maramureșeni au depistat într-o singură zi, respectiv ieri, 3 octombrie, poliţiştii au depistat trei persoane care conduceau în stare avansată de ebrietate. Recordul aparţine unui tânăr domiciliat în Jibou. Alcooltestul a indicat 1.75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Maramureș, în seara zilei de joi, în jurul orei 19:00, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au oprit un autoturism condus pe strada Dragoș Vodă din municipiu.La volan a fost identificat un tânăr de 27 de ani, domiciliat în orașul Jibou. Concentraţia indicată de aparatul etilotest a fost de 1.75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii îmbibației alcoolice în sânge.”Poliţiştii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi că, înainte de a ajunge pe strada Dragoş Vodă, a condus autoturismul în spatele unui bloc situat pe bulevardul Decebal, a încercat să întoarcă şi a acroşat ușa unui garaj, provocând avarii", a precizat sursa citată.Pe numele tânărului, oamenii legii au întocmit dosar penal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














