Sfântul este considerat prin tradiţie ocrotitorul ţării noastre
30 noiembrie, o dată importantă pentru ortodocşii de pretutindeni, care celebrază în această zi praznicul Sfântului Apostol Andrei.
Sfântul este considerat prin tradiţie ocrotitorul ţării noastre.
Începând cu anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie însemnată cu crucea roșie în calendarul bisericesc.
Andrei este cunoscut și drept „cel dintâi chemat„ (la apostolie)
L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă. A fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și s-a pătruns de învățăturile Lui.
Născut la Betsaida, fiul lui Iona i s-a alăturat Mântuitorului împreună cu fratele său, sfântul Petru, cei doi devenind astfel primii Apostoli ai lui Hristos. Înainte de a fi „întâiul chemat” între Apostoli, Sfântul Andrei i-a fost ucenic Sfântului Ioan Botezătorul, care i-a insuflat dragostea pentru mult-aşteptatul Mesia. Din acel moment L-a urmat pe Iisus, însoţindu-L în Ţara Sfântă şi propovăduind învăţăturile Domnului, după cum spune şi Calendarul Ortodox.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News















