Lista celor mai periculoase șosele din România, conform statisticilor Poliției Române. Aici au loc cele mai multe accidente

România continuă să dețină un bilanț tragic în UE
România continuă să dețină un bilanț tragic în cadrul Uniunii Europene, fiind țara cu cel mai mare număr de victime în accidente rutiere.
În prima jumătate a anului, peste 500 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile naționale, ceea ce a condus la desemnarea unor segmente de drum drept „șoselele morții”, potrivit realitatea.net.
Statistici alarmante
Datele oficiale reconfirmă situația gravă: România rămâne cea mai periculoasă țară din UE din perspectiva circulației pe drumurile publice. Dintre cei 19.800 de oameni decedați anul trecut în accidente rutiere în întreaga Uniune Europeană, aproximativ 1.500 au fost înregistrați în țara noastră, potrivit Comisiei Europene. În 2024, numărul deceselor pe șosele românești a fost cu 3% mai mic decât în 2023, când au murit 1.545 de persoane, însă cifrele continuă să fie extrem de ridicate.
Primele șase luni din 2025
În primele șase luni ale acestui an, peste 500 de oameni au murit în accidente rutiere produse pe teritoriul României. „În primele 6 luni din anul 2025, la nivel național s-au înregistrat 1.712 accidente soldate cu decesul a 549 de persoane și rănirea gravă a altor 1.349”, au declarat reprezentanții Poliției Române. Principalele cauze identificate de autorități sunt indisciplina pietonilor, viteza neregulamentară, neacordarea priorității de trecere, precum și comportamentul neadecvat al bicicliștilor.
Șoselele cu cel mai mare risc
Potrivit Poliției Române, patru drumuri naționale sunt considerate cele mai periculoase, fiind implicate în cele mai multe accidente grave. La nivel național, zilnic au loc până la 10 accidente rutiere grave.
Topul „șoselelor morții” în România:
DN 6 – 36 de accidente grave: 23 morți și 24 răniți grav
DN 2 – 35 de accidente grave: 14 morți și 28 răniți grav
DN 1 – 32 de accidente grave: 24 morți și 12 răniți grav
DN 7 – 19 accidente grave: 8 morți și 14 răniți grav
Traseele periculoase
DN6 are 640 de kilometri și leagă Bucureștiul de Timișoara, traversând orașe precum Alexandria, Caracal, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Caransebeș și Lugoj. DN2 pornește din Capitală și ajunge la punctul de frontieră cu Ucraina, Siret, având circa 450 de kilometri și trecând prin Urziceni, Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Adjud, Bacău, Roman, Fălticeni și Suceava. DN1 conectează Bucureștiul de nord-vestul țării, până la granița cu Ungaria, cu o lungime de aproximativ 640 de kilometri, traversând Ploiești, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Cluj-Napoca și Oradea.
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











