Peste 11.000 de șoferi care nu au respectat regimul legal de viteză au fost depistați în trafic, de polițiștii rutieri, în primele zece luni ale acestui an.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Poliției Sălaj, în cadrul celor 95 de acțiuni desfășurate, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în perioada 1 ianuarie -31 octombrie 2019, oamenii legii au aplicat 11.067 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, în perioada menționată, pe acest segment, polițștii au reținut, în vederea suspendării, 746 de permise de conducere. "Neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile de drum și trafic este prima cauză generatoare de accidente rutiere. Din această cauză, în cele zece luni ale acestui an, pe raza județului Sălaj, s-au înregistrat 22 de accidente de circulație grave, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața și 23 au fost rănite grav", au declarat reprezentanții IPJ Sălaj.
Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă. Ca măsură complementară, dreptul de a conduce se suspendă pentru o perioadă de 90 de zile. "Viteza excesivă nu vă duce mai repede la destinația dorită! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți. Niciun mesaj nu este mai important decât viața participanților la trafic!", au ținut să reamintească oamenii legii.