Localitatea Domnin, din comuna Someș Odorhei, a sărbătorit astăzi, 18 august, împlinirea a 800 de ani de atestare documentară, cu acest prilej fiind dezvelit și "Monumentul Eroilor", alături de inaugurarea unui muzeu al satului.
Prezent la festivitatea de astăzi, prefectul județului Sălaj, Florin Florian, a făcut câteva referiri la istoria îndelungată a localității, atestată documentară în 1219, adresând totodată felicitări celor implicați în realizarea Monumentului Eroilor și a muzeului satului.
Un grup de inițiativă format din fii ai satului, precum profesorul Ioan Ciocian, primarul Jiboului - Dan Ghiurco și preotul Ioan Ghiurco a făcut demersuri încă de acum câțiva ani pentru un monument al eroilor în Domnin, finalizarea acestuia realizându-se în acest an, potrivit reprezentanților Prefecturii Sălaj.
În ceea ce privește muzeul satului, acesta a luat ființă grație implicării lui Sergiu Ghiurco, directorului școlii din sat, în clădirea căreia se află, de altfel, muzeul.
Sursă Prefectura Sălaj
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News