Polițiștii din Mureș, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, efectuează cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, 140 de percheziții, în 16 județe, la sediile unor firme, a unei instituții publice și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, efectuează 140 de percheziții în județele Mureș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Maramureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu și Vâlcea, într-un dosar de evaziune fiscală. "Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 –2019, reprezentanții unor societăți comerciale din Mureș și Brașov, având ca obiect de activitate construcții, ar fi valorificat deșeuri feroase și neferoase provenite din demolarea unor imobile și ar fi construit hale metalice fără documente legale. De asemenea, ar fi efectuat operațiuni comerciale cu animale vii fără a fi înregistrate în contabilitate și fără respectarea documentelor privind trasabilitatea acestora", se precizează în sursa citată.
La percheziții participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Maramureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu și Vâlcea, precum și luptători din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale. Potrivit sursei citate, au fost puse în executare 10 mandate de aducere față de persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor.