Peste 250 de amenzi aplicate de poliţiştii din Zalău în cursul acestei săptămâni

Peste 250 de amenzi aplicate de poliţiştii din Zalău în cursul acestei săptămâni
Amenzi în valoare totală de 42435 lei
Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliţiei Zalău, au continuat acţiunile pentru siguranţa traficului şi menţinerea unei atitudini prudente în trafic.
Peste 250 de sancţiuni au fost aplicate, fiind reţinute 15 permise de conducere.
În perioada 20-26 august, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au acționat în zona de competenţă, pentru siguranța traficului rutier.
Astfel, în perioada de referință, poliţiştii au aplicat 252 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 42435 lei.
Din totalul sancţiunilor aplicate, 251 au fost la regimul circulaţiei rutiere, iar una la Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
De asemenea, au fost reţinute 15 permise de conducere, dintre care cinci pentru depăşire neregulamentară, trei pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, trei pentru depăşirea cu mai mult de 50 Km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi câte unul pentru neprezentarea în termenul de 24 de ore la sediul poliţiei ca urmare a producerii unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, neacordare de prioritate pietonilor, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi neacordare de prioritate vehiculelor.
În materie penală, a fost constatată o infracţiune de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











