Primul focar de gripă aviară în România

Primul focar de gripă aviară în România
Gripă aviară la o fermă de găini ouătoare
Gripa aviară a fost depistată într-o fermă de producție din Maramureș. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunță că a luat primele măsuri și că nu există în acest moment nici un pericol pentru sănătatea populației.
În baza Legii nr. 1/2008, a HG nr.1189/2009 și conform solicitării ANSVSA, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost convocată ședința Centrului Național de Combatere a Bolilor, în videoconferință cu Prefecții din Maramureș și județele limitrofe.
S-a avut în vedere gestionarea situației provocate de diagnosticarea, într-o exploatație comercială de găini ouătoare din judetul Maramureș, a gripei aviare, boală care evoluează la această dată în mai multe țări europene.
Pentru izolarea focarului se vor aplica măsurile specifice, care vor fi gestionate de Centrele Locale de Combatere a Bolilor din județul Maramureș și județele limitrofe.
La aceasta oră, situația este sub control, au fost luate toate măsurile de combatere în focar și nu există posibilitatea afectării sănătății populației.
Comisia Europeană a informat despre evoluţia unui număr de 9 focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evolua în Polonia. ANSVA a dispus aplicarea, la nivel naţional, a unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare în România.
Luni, Autoritatea Sanitar Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunţat că virusul H5N8 a fost descoperit la o mare fermă de curcani din judeţul Komarom-Esztergom, nord-vestul Ungariei.
Ca o coincidență, și pesta porcină africană a avut primul focar în România în aceeași zonă a țării, în județul Satu Mare.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










