Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor la nivel național, îndeamnă toți elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul școlar 2019-2020.
Astfel, azi, 9 septembrie, în timpul desfășurării festivității de deschidere a anului școlar în fiecare școală, CNE îi încurajează pe cei ale căror interese le reprezintă să se alăture protestului intitulat „Doliu pentru educație”.
”Elevi, părinți, profesori – voi sunteți comunitatea școlară. De la noi ar trebui să vină schimbarea, noi trebuie să ne ridicăm împotriva măsurilor populiste, nefundamentate, izvorâte din interese și orgolii personale și să apărăm educația. Alăturați-vă protestului «Doliu pentru educație», iar luni, când pășiți pe poarta școlii, faceți-o cu o banderolă neagră pe braț. Este felul nostru de a spune: așa nu se mai poate”, declară Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Consiliul Județean al Elevilor Sălaj, substructură a Consiliului Național al Elevilor, care apără și reprezintă drepturile și nevoile elevilor sălăjeni sprijină acest demers, încurajând elevii să se alăture protestului. "Cea mai recentă măsură apărută în sfera educației, prin care elevii care obțin medii sub 5 la Evaluarea Națională sunt repartizați direct în școlile profesionale, este motivul principal care ne determină să ieșim la protest în curtea școlii Alătură-te protestului nostru, iar luni, când pășești pe poarta școlii, poartă o banderolă la braț sau alt simbol de culoare neagră!", este mesajul reprezentanților Consiliului Județean al Elevilor Sălaj.