Polițiștii din Sălaj au desfășurat ieri o acțiune, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, ce a avut ca scop siguranța cetățeanului.
Peste 40 de polițiști de la transporturi, ordine publică și rutieră au acționat pentru prevenirea și combaterea furturilor de metale feroase și neferoase, a faptelor săvârșite cu violență, precum și depistarea migranților ilegali.
"S-a acționat în trenurile de persoane și s-au verificat trenurile care transportă mărfuri periculoase. De asemenea, au fost efectuate verificări și la centrele de colectare materiale feroase și neferoase din Jibou, Cehu Silvaniei, Sărmășag etc. În acest context, au fost verificate 19 puncte de colectare, opt trenuri de persoane și patru stații de cale ferată", au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Peste 100 de persoane au fost legitimate, fiind depistați și 12 cetățeni străini care desfășurau activități fără forme legale.
Totodată, pe linie rutieră au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, șapte permise de conducere au fost reținute și patru certificate de înmatriculare retrase. La acțiune au participat și reprezențanți ai Biroului pentru Imigrări Sălaj.