Secția de pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd este închisă timp de două săptămâni

Secţia de pneumologie a Spitalului Orăşenesc Aleşd este închisă timp de două săptămâni
șase pacienți au fost confirmați cu Covid-19 și transferați la Spitalul Municipal
Secția de pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd este închisă timp de două săptămâni, după ce șase pacienți au fost confirmați cu Covid-19 și transferați la Spitalul Municipal, a declarat marți, pentru AGERPRES, directorul DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă.
Potrivit acesteia, cazurile au apărut după internarea unui vârstnic din Bulz, care a și decedat duminică.
"În clădirea secției de pneumologie, care este pe un deal, izolată, sunt acum în tratament zece pacienți mai vechi, majoritatea cazuri sociale, cu complicații, cu TBC și boli asociate, de care se îngrijesc un medic, o asistentă și o infirmieră. Dânșii acolo lucrează. Au acolo apartamente, au camerele lor și au spus că nu doresc să mai meargă în familie, după ce i-am depistat pozitivi pe cei șase pacienți. Ei rămân acolo, până ce testările vor permite. Am instituit carantină, ceea ce înseamnă că nu se mai internează în această clădire exterioară a spitalului. Au fost testați personalul și pacienții, iar șase pacienți au avut rezultate pozitive și au fost transferați la Spitalul Municipal din Oradea. Dar acolo, în secția de pneumo, nu mai internăm decât dacă cei care sunt acolo negativi rămân negativi la testările următoare. Noi monitorizăm zilnic situația, vorbim în fiecare zi cu personalul," a declarat dr. Rahotă.
Potrivit acesteia, toate cadrele medicale, atât din secția exterioară, cât și din spitalul din oraș, au fost testate, iar rezultatele au fost negative.
Cazurile de Covid-19 au pornit de la un bolnav din comuna Bulz, pe data de 26 martie, când bărbatul în vârstă de 70 de ani, cu pneumonie, nu a spus la internare că a intrat în contact cu o persoană revenită dintr-o zonă roșie.
Primarul orașului Aleșd, Ioan Todoca, a precizat, pentru AGERPRES, că bărbatul a fost internat în secția exterioară de pneumologie, unde personalul medical era echipat corespunzător și dispune de toate echipamentele de protecție.
"Dar până a venit rezultatul testului în două zile, s-au infectat toți pacienții care erau cu el în salon. Cei șase sunt la Oradea, la Municipal, testați, în stare bună, dar pacientul inițial a decedat duminică. Din păcate, acea zi și jumătate până au venit rezultatele - au venit foarte greu, fiind suprasolicitări - a determinat contaminările", a spus primarul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Bihor, Dorel Țîrț, DSP Bihor a declanșat, în data de 28 martie, o anchetă epidemiologică în care au fost identificați 11 contacți-pacienți din secția de pneumologie, 29 cadre medicale și 35 contacți apropiați ai cazului confirmat. De la toate persoanele au fost recoltate probe pentru testarea COVID-19. Toate cadrele medicale testate sunt cu rezultat negativ privitor la infecția COVID-19, iar testele pozitive au fost informate de la nivel central de Grupul de Comunicare Strategică, respectiv cele șase cazuri, transferate la Spitalul Municipal Oradea.
"A fost dispusă măsura izolării la domiciliu a 22 cadre medicale din Secția de Pneumoftiziologie și camera de gardă a Spitalului Orășenesc Aleșd. Secția de Pneumoftiziologie a Spitalului Orășenesc Aleșd este carantinată, în cadrul secției există internați 10 pacienți îngrijiți de trei cadre medicale. Carantinarea unei secții înseamnă că nu se mai fac internări în secția respectivă, iar dacă simptomatologia nu este sugestivă pentru infecție COVID-19 se vor face retestări ale pacienților și cadrelor medicale respective. În cazul în care testele ulterioare vor fi negative va fi suspendată carantinarea secției de pneumoftiziologie", a precizat dr. Țîrț.
Direcția de Sănătate Publică Bihor a dispus toate măsurile necesare la Spitalul Orășenesc Aleșd pentru limitarea răspândirii COVID-19 în comunitate și pentru creșterea siguranței actului medical și a informat reprezentanții spitalului și autoritățile locale ș centrale privitor la măsuri.
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News


























