Tânăr din Zalău, prins beat la volan, după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor băimăreni

alcool
Un tânăr din Zalău a fost depistat, la finalul săptămânii, de polițiștii băimăreni, conducând deși consumase băuturi alcoolice. Ba mai mult, pentru a scăpa de răspunderea penală, acesta a încercat să fugă.
Potrivit reprezentanților IPJ Maramureș, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.45, polișiștii băimăreni au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care circula dinspre Piața Revoluției către strada Culturii din Baia Mare.Șoferul și-a continuat însă deplasarea, a pătruns în intersecția semaforizată cu strada Culturii pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, a condus apoi pe strada George Coșbuc și s-a oprit pe strada Victoriei. "La volan a fost identificat un tânăr de 27 de ani, domiciliat în Zalău. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", a mai precizat sursa citată.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
- 14:35 - Gigi Becali a explodat după atacul lui Mihai Rotaru: „Eu sunt împărat, el nici Oltenia nu o poate cuceri”
- 13:18 - Analiză alarmantă: punctul slab al NATO pe care Rusia l-ar putea exploata într-un conflict
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














