Economie· 1 min citire

Unul din trei șoferi români are RCA la asigurători străini. Prețurile medii au crescut cu 21%

Foto: Pixabay.com

Foto: Pixabay.com

Publicat26 oct. 2026, 14:06
Sursăcotidianul

Aproximativ un sfert din piața RCA pentru autoturime este deținut de asigurători cu sediul în străinătate, în timp ce prețul mediu al poliței a crescut cu 21% față de anul trecut.

La 30 iunie 2026, peste 5,36 milioane de contracte RCA erau în vigoare pentru autoturimele deținute de persoane fizice din România. Dintre acestea, 34% au fost încheiate cu trei companii care operează pe piața locală, dar sunt supravegheate de autoritățile din țările lor de origine: Axeria IARD (Franța), Hellas Direct (Cipru) și Interamerican Hellenic Insurance Company, care activează sub marca Anytime (Grecia).

Axeria IARD a ocupat primul loc în clasamentul asigurătorilor RCA pentru autoturimele persoanelor fizice, cu peste 1,21 milioane de contracte. Pe locul al doilea s-a situat Allianz-Țiriac, cu peste 950.000 de polițe, urmată de Groupama, cu peste 900.000 de contracte.

Creșterea prețurilor și factorii care influențează costul

Prima medie RCA pentru autoturime a ajuns la 2.093 de lei în trimestrul al doilea din 2026, în creștere cu 7% față de perioada precedentă și cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru cei șapte asigurători supravegheați direct de instituție.

Autoritatea explică majorarea prin creșterea costurilor cu despăgubirile și a cheltuielilor operaționale, pe fondul persistenței inflației.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News