Politica· 2 min citire

Atac israelian în sudul Libanului: şapte persoane au fost ucise

Atac israelian

Atac israelian

Publicat15 aug. 2026, 13:34
Sursărealitatea.net

Şapte persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite sâmbătă dimineaţă, într-un atac aerian israelian asupra sudului Libanului, potrivit agenţiei naţionale libaneze de presă, citată de Reuters.

Avioanele israeliene au lovit o locuinţă din satul Ansar, iar atacul este unul dintre cele mai sângeroase produse în Liban în ultimele săptămâni, după ce autorităţile de la Beirut au acceptat un acord-cadru de pace cu Israelul, mediat de Statele Unite.

Israelul condiţionează retragerea de dezarmarea Hezbollah

Acordul prevede menţinerea trupelor israeliene în zonele ocupate din sudul Libanului până la dezarmarea Hezbollah şi preluarea controlului de către armata libaneză. Hezbollah, grupare susţinută de Iran, respinge însă aceste condiţii.

Liderul Hezbollah, Naim Qassem, a declarat vineri că acordul reprezintă practic ”un ordin israelian” acceptat de autorităţile libaneze.

Armata israeliană a anunţat că a atacat în cursul nopţii infrastructură a Hezbollah într-o zonă de securitate din sudul Libanului, ca răspuns la acţiuni îndreptate împotriva militarilor săi.

Israelul a ocupat o parte din sudul Libanului în timpul războiului cu Hezbollah de la începutul acestui an şi susţine că îşi va menţine trupele în regiune pentru a proteja nordul Israelului de noi atacuri.

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat joi că armata nu se va retrage din teritoriile pe care le controlează până când Hezbollah nu va fi dezarmat. Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a afirmat însă că o prezenţă militară israeliană permanentă în zonă nu este compatibilă cu angajamentele prevăzute în acordul cu guvernul libanez.

Potrivit autorităţilor libaneze, cel puţin 4.300 de persoane au fost ucise în Liban de la reluarea ostilităţilor, pe 2 martie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News

Mai multe știri din Politica