Starmer pune condiții clare pentru trimiterea de trupe în Ucraina: decizia va aparține Parlamentului britanic

Decizia va aparține Parlamentului britanic
Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a declarat miercuri că orice posibilă desfășurare de trupe britanice în Ucraina va avea loc doar cu aprobarea Parlamentului de la Londra.
Anunțul a fost făcut în contextul discuțiilor internaționale privind oferirea unor garanții de securitate după încheierea războiului, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Starmer a subliniat că Guvernul nu va lua o decizie unilaterală în acest sens și că legislativul va avea un rol esențial în proces. „Voi informa Camera”, a declarat premierul britanic, referindu-se la Parlament.
Precizarea vine la o zi după reuniunea desfășurată la Paris, unde reprezentanți ai 35 de state au participat la întâlnirea așa-numitei „Coaliții de Voință”, formată în principal din țări europene care susțin Ucraina în conflictul cu Rusia.
În cadrul discuțiilor, participanții au convenit să pregătească o forță multinațională de menținere a păcii, care ar putea fi desfășurată în Ucraina pentru a monitoriza o eventuală încetare a focului.
Potrivit planului discutat, misiunea ar urma să se desfășoare sub „leadership-ul” Statelor Unite, însă implementarea rămâne condiționată de semnarea unui acord de pace cu Rusia, un scenariu considerat în continuare incert.
După reuniunea de la Paris, președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat o declarație de intenție privind trimiterea de trupe de menținere a păcii în Ucraina, în cazul ajungerii la un acord de pace.
Deși Moscova nu a avut o reacție oficială imediată la acest document, poziția Rusiei este cunoscută. Autoritățile ruse au transmis în repetate rânduri că se opun categoric desfășurării de trupe străine pe teritoriul ucrainean, susținând că extinderea NATO către est a fost una dintre cauzele declanșării conflictului.
Kremlinul a avertizat, de asemenea, că inițiativele europene privind trimiterea de forțe militare ar putea complica și mai mult perspectivele unei soluții negociate.
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
- 10:45 - Incendiu violent pe o șosea din Giurgiu. O mașină a fost mistuită de flăcări
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











