CIO acuză o campanie de dezinformare privind anularea Jocurilor Olimpice de la Paris

CIO acuză o campanie de dezinformare privind anularea Jocurilor Olimpice de la Paris
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice va avea loc pe 26 iulie
Comitetul Internațional Olmpic (CIO) a denunțat „o campaie de dezinformare” referitoare la zvonurile privind anularea Jocurilor Olimpice de la Paris.
Într-un comunicat de presă, CIO a ţinut să infirme informaţiile privind o posibilă anulare sau amânare a JO 2024 din cauza dizolvării Adunării Naţionale, a alegerilor legislative anticipate şi a riscului de „război civil”, expresie folosită de preşedintele Emmanuel Macron în podcastul Generation Do It Yourself, scrie cotidianul Ouest-France.
„Aceasta face, evident, parte din campania de dezinformare în curs împotriva Franţei, a CIO şi a preşedintelui acestuia, precum şi a Jocurilor Olimpice. Acest lucru nu are un fundament faptic. Preşedintele CIO şi întreaga Mişcare Olimpică aşteaptă cu nerăbdare Jocuri Olimpice excelente la Paris 2024, începând cu ceremonia de deschidere din 26 iulie”, a reacţionat CIO pe contul său oficial de pe reţeaua X.
Informații false despre anularea Jocurilor Olimpice
„Jocurile noastre vor avea loc la Paris, la datele planificate. Le pregătim de ani de zile; vor da fericire lumii întregi şi mândrie ţării noastre”, a scris la rândul său ministrul francez al Sporturilor şi Jocurilor Olimpice, Amelie-Oudea Castera, într-o postare pe aceeaşi reţea de socializare.
Și Comitetul fracez care se ocupă de organizarea Jocurilor Olimpice din Paris a dezmințit zvonurile.
„Paris-2024 a luat cunoştinţă de circulaţia de informaţii false cu privire la anularea Jocurilor de la Paris”, se precizează în textul respectiv.
„Paris 2024 neagă această informaţie şi solicită să nu fie transmisă. Paris 2024 va investiga originea acestor informaţii false”, subliniază organizatorii Jocurilor Olimpice.
Citește și:
- 07:33 - Fotbal: Universitatea Craiova, victorie la scor de forfait în Superligă, 3-0 cu Unirea Slobozia
- 19:48 - SUA, campioană olimpică la hochei pe gheață după 46 de ani. Donald Trump a reacționat imediat: „Wow! Ce meci!!!”
- 08:26 - Fotbal: Rapid, victorioasă în derbyul cu Dinamo, în Superligă
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











