TENIS: IGA SWIATEK, ÎNVINSĂ DE FILIPINEZA ALEXANDRA EALA ÎN SFERTURI LA MIAMI

TENIS: IGA SWIATEK, ÎNVINSĂ DE FILIPINEZA ALEXANDRA EALA ÎN SFERTURI LA MIAMI
Eala (19 ani) a reușit a treia sa victorie la Miami contra unei campioane de Mare Șlem
Jucătoarea filipineză Alexandra Eala (140 WTA), revelația turneului Miami Open (WTA 1.000), dotat cu premii totale de 8.963.700 de dolari, s-a calificat spectaculos în semifinalele competiției din Florida, după ce a învins-o pe poloneza Iga Swiatek, numărul doi mondial, cu 6-2, 7-5, transmite AFP.
Eala (19 ani) a reușit a treia sa victorie la Miami contra unei campioane de Mare Șlem, punând capăt unei serii de 38 de victorii consecutive reușite de Swiatek contra adversarelor din afara top 50.
Alexandra Eala, elevă a academiei lui Rafael Nadal, a egalat performanța reușită de Justine Henin (2010) și Victoria Azarenka (2018), beneficiarele de wild card-uri cu cel mai bun parcurs la Miami, care au atins semifinalele la vremea lor.
Înaintea parcursului de excepție de la Miami, filipineza nu câștigase decât două meciuri pe tablourile principale din circuitul WTA, în 2021 la Transylvania Open (Cluj-Napoca) și în 2024 la Madrid.
Swiatek, campioană în 2022, este singura jucătoare care a atins măcar sferturile de finală la cele patru turnee WTA 1.000 disputate de la debutul sezonului.
În alt meci din sferturile de finală, jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, numărul patru mondial, cu 6-4, 6-7 (3-7), 6-2.
În ciuda înfrângerii, Răducanu a avut cel mai bun parcurs al său de la câștigarea US Open în 2021.
AGERPRES
Citește și:
- 18:57 - Două mutări la 45 de minute una de alta: Farul l-a dat afară pe Ianis Zicu și l-a numit antrenor pe Flavius Stoican
- 16:03 - Dinamo rămâne fără victorie în play-off, după 1-1, de Paște, pe terenul lui CFR Cluj
- 07:36 - Răzvan Lucescu a plecat din România de Paște, cu ochii în lacrimi. Ce sfat le-a transmis românilor
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











