TENIS: JAQUELINE CRISTIAN S-A CALIFICAT ÎN TURUL AL DOILEA LA WUHAN (WTA)

TENIS: JAQUELINE CRISTIAN S-A CALIFICAT ÎN TURUL AL DOILEA LA WUHAN (WTA)
Acesta a fost primul duel dintre Cristian şi Osorio
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 3.221.715 dolari, marţi, după ce a dispus de columbianca Maria Camila Osorio cu 4-6, 6-2, 6-3.
Jaqueline Cristian (26 ani, 75 WTA), beneficiara unui wild card, a obţinut victoria după 2 ore şi 7 minute de joc.
Acesta a fost primul duel dintre Cristian şi Osorio (22 ani, 59 WTA), românca asigurându-şi un cec 20.714 dolari şi 65 de puncte WTA pentru victorie.
În turul al doilea, Jaqueline Cristian va da peste chinezoaica Qinwen Zheng (22 ani, 7 WTA). Paradoxal, românca are 2-1 în duelurile directe cu a cincea favorită a turneului, pe care a învins-o în 2019, în primul tur la Roma (ITF), 6-3, 6-2, şi în 2021, în optimi la Palermo, cu 6-1, 6-4. Zheng s-a impus anul acesta, în sferturi la Palermo, cu un sec 6-1, 6-1.
AGERPRES
Citește și:
- 16:35 - Mirel Rădoi, prezentat oficial la Gaziantep FK: contract pe un an și jumătate
- 15:33 - Kader Keita, audiat în dosarul accidentului mortal: riscă până la 7 ani de închisoare
- 13:12 - Gala „Nadia 10” de la Deva deschide seria evenimentelor naționale din „Anul Nadia”
- 13:08 - Futsal: United Galați câștigă finala Cupei României
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














