Siguranţa rutieră  reprezintă o prioritate a activităţilor Biroului Rutier din perspectiva necesităţii asigurării menţinerii unui trafic rutier bazat pe respectarea reglementărilor legale  şi, implicit, a vieţii siguranţei participanţilor la trafic. Zeci de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti într-o săptămână. Totodată au fost aplicate sute de amenzi.

 

În perioada 27 august-2 septembrie, poliţiştii Biroului Rutier au desfăşurat zilnic activităţi, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudini prudente în trafic.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 417 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 67.180 lei.

De asemenea, pentru abateri contravenţionale grave, sancţionate de lege şi cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, au fost reţinute 23 de permise de conducere, dintre care 11 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, cinci pentru nerespectarea regimului legal de viteză, patru pentru neacordare de prioritate pietoni, unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi unul pentru neprezentarea în termenul de 24 de ore la sediul poliţiei ca urmare  a producerii unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

Totodată, în perioada de referinţă, poliţiştii au constatat şi şase infracţiuni, trei dintre acestea fiind conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru a ajunge acasă în siguranţă, la cei dragi, polițiștii atrag atenţia tuturor participanţilor la trafic că respectarea regulilor de circulaţie este obligatorie, poliţiştii rutieri fiind permanent la datorie.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentPeste 1.500 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore
Articolul următorCulisele statului paralel | De ce nu demisionează miniștrii USR-PLUS și cum explică alianța cu AUR