Puţin după miezul nopţii trecute, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău au depistat în trafic un tânăr, care se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.

Conducătorul auto, un tânăr de 23 de ani, din comuna Halmăşd conducea un autovehicul pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Zalău, moment în care a fost oprit de poliţişti.

Întrucât acesta avea cu comportament suspect a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii prezenţei în organism de substanţe psihoactive şi tipul acestora.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, iar tânărul nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la finalizarea cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentFurt de energie electrică la Șimleu Silvaniei (FOTO)
Articolul următorBăiat de 17 ani prins la volan prin oraşul Şimleu Silvaniei