Un tânăr din Jibou s-a ales cu dosar penal după ce a condus un autoturism fără a deţine permis de conducere.  

Potrivit IPJ Sălaj, poliţiştii Postului de Poliţie Gîlgău s-au sesizat din oficiu, luni, 12 noiembrie 2018, cu privire la faptul că un jibouan de 31 de ani a condus autoturismul, în data de 10 noiembrie 2018, în jurul orei 19, pe Drumul Naţional 1C, prin localitatea Gîlgău, fără a deţine permis de conducere.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.

Peste 200 de infracțiuni de conducere fără permis, constatate de polițiști sălăjeni

De la începutul acestui an , 256 de  persoane au fost depistate de polițiștii cu atribuții pe linie rutieră, în timp ce conduceau vehiculele fără a deține permis de conducere.

Conducerea fără permis constituie infracţiune şi se pedepseşte

Reprezentanţii IPJ Sălaj reamintesc conducătorilor auto că o astfel de faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte, conform Codului Penal, cu închisoarea de la unu la cinci ani.

De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă.

Prin nerespectarea prevederilor legale şi a regulilor de circulaţie, persoanele care conduc vehiculele pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere pun în pericol atât siguranţa lor cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Articolul precedentProiect: Tinerii ar putea vizita gratuit Parlamentul României
Articolul următorMenţiuni pentru elevii sălăjeni la un concurs interjudeţean de matematică