Rezultatele finale, după contestații, din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2019, desfășurat în data de 17 iulie, au fost afișate în cursul zilei de astăzi, 30 iulie. Rata de promovare a crescut de la 39,86 la sută, inițial, la 41,67 la sută. 

În județul Sălaj au depus contestații 58 din cei 276 candidați. Au fost admise 54 contestații (36 cu note mai mari decât nota inițială și 18 cu note mai mici), iar pentru 4 lucrări s-a păstrat nota inițială, în urma recorectării, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

După soluționarea contestațiilor, cinci cadre didactice au obținut note peste 7 (șapte), rata de promovare crescând de la 39,86 la sută, inițial, la 41,67 la sută.

Din punct de vedere statistic, la finalul concursului, situația este următoarea: – 65 note sub 5 (23,55 la sută) – 96 note între 5 și 6,99 (34,78 la sută) – 113 note între 7 și 9,99 (41,67 la sută) – 2 note de 10 (una la disciplina religie, cultul penticostal, alta la disciplina economic, administrativ, poștă).

„Cadrele didactice care au obţinut minimum nota 7 (șapte), la acest concurs, pot obţine unul dintre cele 38 posturi titularizabile. Pentru concurenţii care au obţinut note între 5 şi 6,99 există şi posibilitatea de a ocupa un post pe o perioadă determinată, respectiv pe un an şcolar”, au precizat reprezentanții învățământului sălăjean.

Conform prevederilor OMEN nr. 3886/11.04.2019, articolul 90, alineatul (5), „Candidatul fără statut de titular în învățământul preuniversitar care participă la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2019, și nu obține cel puțin nota 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul acestui concurs nu poate fi încadrat, în anul școlar 2019-2020, pe un post didactic/ catedră a cărui/a cărei ocupare se realizează în baza disciplinei la care candidatul nu a obținut nota 5 (cinci).”

Articolul precedentPrin Casa de Pensii Sălaj: peste 180 de bilete de tratament pentru pensionarii și asigurații din sistemul public
Articolul următorPeste 200 de șoferi au fost lăsați fără permise. Mii de amenzi pentru pentru conducătorii auto care au încălcat legea