Polițiștii de imigrări din Sălaj au depistat luni, în municipiul Zalău, un bărbat din Republica Moldova care se afla în ședere ilegală. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.

 

Polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Sălaj au desfășurat, luni, 19 decembrie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii au depistat în municipiul Zalău un bărbat de 30 de ani din Republica Moldova, care se afla în ședere ilegală.

Din verificări a reieșit că aceasta a intrat legal în România, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Pe numele persoanei în cauză a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentLegătura dintre zahăr, îndulcitori artificiali si anxietate
Articolul următorROMÂNIA SUVERANĂ. Cum au preluat austriecii economia României. Devalizarea, prin privatizare, a Băncii Agricole