Doi bărbați, unul din Bangladesh și unul din Vietnam, care se aflau în situații ilegale, au fost depistați zilele trecute de polițiștii de imigrări din Sălaj, în cooperare cu structurile cu atribuții în domeniu. Într-un caz a fost emisă decizie de returnare.

 

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Sălaj, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, au desfășurat, joi, 2 februarie, o acțiune ce a avut ca scop prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României.

 

Potrivit Biroului de Imigrari Sălaj, în cadrul activităților întreprinse, a fost depistat un bărbat de 21 de ani din Bangladesh, care desfășura activități lucrative la o societate comercială, de pe raza de competență. Din verificări a reieșit că angajatorul nu a obținut aviz de angajare în muncă pentru activitatea desfășurată de străin.

Ca urmare a celor constatate, reprezentantul societății a fost sancționat cu avertisment, iar pe numele străinului a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 30 de zile.

 

O zi mai târziu (3 februarie a.c.), polițiștii de imigrări, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sălaj, au depistat în situații ilegale un bărbat de 47 de ani din Vietnam, care avea permisul de ședere expirat. Persoana în cauză a fost sancționată cu 1.200 de lei, fiind îndrumată către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere.  

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentTrei bărbați cercetați de polițiștii sălăjeni, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Articolul următorSpovedania lui Rizea, la Realitatea STAR. Dezvăluirile care dinamitează România și Moldova – cine sunt mafioții care ne conduc din umbră – ora 19:00