Urmărire pe DN1F! Un tânăr beat şi fără permis a încercat să fugă de poliţiştii sălăjeni

Urmărire pe DN1F! Un tânăr beat şi fără permis a încercat să fugă de poliţiştii sălăjeni
Într-un final s-a împotmolit şi a fost prins
Ieri, 27 februarie, ora 16.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe Drumul Național 1F, în localitatea Zimbor, fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare, conducătorul auto refuzând să oprească.
Astfel, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe Drumul Național 1G, spre localitatea Mierța, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, fiind executate, în plan vertical, mai multe focuri de avertisment.
În localitatea Mierța, comuna Cuzăplac, autoturismul s-a împotmolit pe un drum forestier, iar polițiștii l-au imobilizat pe conducătorul auto.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul a fost condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Sînmihaiu Almașului, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar la testarea cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la cea mai apropiată unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis.
Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 17:53 - Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9 de la București. Ce mesaj a transmis președintele american
- 17:39 - Lovitură în dosarul fraților Tate: instanța ridică toate restricțiile impuse, inclusiv controlul judiciar
- 16:50 - Tensiuni după incidentul TurkStream: Serbia respinge acuzațiile lui Orbán privind implicarea Ucrainei
- 16:23 - Moarte suspectă în Târgu Jiu: o asistentă medicală de 31 de ani, găsită fără viață în locuință
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News










