În perioada  7 martie – 27 mai 2022, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ ale Jandarmeriei Române în care se formează subofițeri. Sunt alocate câte 350 de locuri (din care câte 3 locuri pentru minorităţile de etnie rromă și câte 2 locuri pentru alte minorităţi) pentru fiecare dintre cele două instituții de învățământ: Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.

 

 

Cererile de înscriere se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, pe adresa de e-mail a Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, în perioada 07-18 martie 2022, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare, precum și adeverința medicală eliberată de medicul de familie și consimțământul informat se descarcă de pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Interne, al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni sau al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

La înscriere, candidaților li se atribuie un cod unic de identificare care va fi folosit pe întreaga procedură de concurs.

Codul unic de identificare atribuit, precum și centrul zonal la care este arondat, se menționează în scris, în cererea de înscriere de către persoana cu sarcini de recrutare. Cererea-tip de înscriere va fi comunicată candidatului la adresa de e-mail indicată de acesta în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării acesteia, de regulă în intervalul orar 08:00-16:00.

Candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală.

În vederea constituirii dosarului de recrutare candidații depun la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj dosarele cu documentele solicitate, zilnic, în intervalul orar intervalul orar 08:00-16:00, până la data de 27 martie 2022.

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează până la data de 22 martie 2022 conform planificării care va fi comunicată ulterior prin postarea în timp util pe site-ul unității de recrutare;

Pentru a participa la concursurile de admitere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii şi criterii specifice:

  1. a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  3. c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  4. d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
  5. e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
  6. f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  7. g) să aibă un comportament corespunzător principiilor şi cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  8. h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  9. i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  10. j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  11. k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  12. l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale;
  13. m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
  14. n) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  15. o) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
  16. p) să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria B.

 

Relații suplimentare privind recrutarea candidaților:

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj, Zalău, bulevardul Mihai Viteazul, nr. 105/A, judeţul Sălaj, telefon: 0260669722; fax: 0260669875

            www.jandarmeriasalaj.ro

            e-mail: [email protected]

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentCinci dosare penale, întocmite în weekend de polițiștii sălăjeni
Articolul următorGuvernul pregătește un proiect de lege pentru “gestionarea situațiilor de criză”. Bărbații între 18 și 60 de ani, în rezerva generală în caz de război