Poliţiştii din Sălaj au constatat la sfârşitul săptămânii trecute cinci infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, obiectul acestora fiind conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere fără permis şi conducere cu autovehiculul neînmatriculat. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale.

 

 

Prima faptă a fost constatată de poliţiştii din Cehu Silvaniei. Un bărbat de 41 de ani, din localitate, a fost depistat de poliţişti, vineri, 4 martie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dozsa Gyorgy, din Cehu Silvaniei, cu o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faptă similară a fost constatată şi de poliţiştii din Zalău, sâmbătă, 5 martie. Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Zalău, circula cu autoturismul prin municipiu, iar la intersecţia străzii Voievod Gelu cu strada Simion Bărnuțiu a fost oprit, pentru control, de poliţiştii Biroului Rutier.

Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi zi, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, împreună cu colegii lor de la Serviciul Rutier, au identificat, pe strada Gheorghe Doja, un autoturism condus de un clujean de 22 de ani.

Din verificările efectuate a reieşit că autoturismul era radiat din circulaţie, din data de 16 februarie, iar numărul de înmatriculare era fals.

O zi mai târziu, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Hida au fost solicitaţi să intervină la un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs în localitatea Racâș.

La faţa locului a fost identificat un bărbat din Jibou, iar în urma testării cu alcooltestul a rezultat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ultima infracţiune a fost constatată de poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău, pe data de 6 martie. Un tânăr, de 20 de ani, din comuna Ip, a fost oprit, pentru control, prin localitatea Zăuan, iar la testarea cu alcooltestul, rezultatul a fost pozitiv. Tânărul avea o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale, iar la finalizarea acestora, materialul probator va fi înaintat unităţilor de parchet competente cu propuneri legale.

 

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentPreot din Rusia, arestat și judecat după ce a ținut o predică împotriva războiului din Ucraina
Articolul următorVrei să devii jandarm? IJJ Sălaj selecționează candidați pentru cele 700 de locuri alocate pentru admitere în școlile de profil