Primăria municipiului Zalău anunţă contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, că printr-o hotărâre de Consiliu Local (HCL) din 29 septembrie, numărul 225, privind instituirea unor facilități fiscale, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.6 din 05.08.2019, a fost aprobată facilitatea fiscală constând în anularea majorărilor de întârziere pentru plata până la 15 decembrie 2019 a obligațiilor de plată principale restante la 31 decembrie 2018 și care nu au fost achitate până la această dată. Obligațiile de plată constă în creanțe de natură fiscală datorate bugetului local de către contribuabilii de pe raza administrativ teritorială a municipiului Zalău. Procedura de aprobare a acordării facilităţilor de anulare a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale restante la 31.12.2019 poate fi consultată pe pagina de internet a Municipiului Zalău – www.zalausj.ro, Secțiunea Taxe și Impozite Locale. Cei interesați pot obține informații suplimentare, cu privire la modul în care se poate beneficia de această facilitate fiscală, contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice, la Serviciului Impuneri, Încasări și Control Persoane Fizice și Serviciului Impuneri, Încasări și Control Persoane Juridice din cadrul Direcției Economice a Primăriei Municipiului Zalău. Mai multe detalii privind facilitățile fiscale AICI

Articolul precedentNoi măsuri de prevenire a răspândirii pestei porcine. Prefectul cere mai multă implicare
Articolul următorIstoricul Marin Pop lansează o nouă carte: ”File din istoria satului Derșida”