Campania „Nu am făcut destul” are ca obiectiv testarea gratuită a femeilor din mediul rural în vederea despistării cancerului la sân. În acest an, județele vizate au fost: Cluj, Alba, Sălaj, Bistrița Năsăud și Sibiu. În Sălaj, au fost testate aproape 180 de persoane.

Potrivit organizatorilor campaniei, voluntarii au fost prezenți în județul Sălaj, în două comune, în Nușfalău, în 17 noiembrie 2018 și în Crișeni, în 18 noiembrie 2018. În Nușfalău au fost testate 95 de persoane, din care 17 femei au prezentat suspiciuni în urma ecografiei mamare și au primit recomandare către mamografie. În Crișeni, au fost testate 84 de persoane, din care 12 femei au primit recomandare către mamografie.

Campania este organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România și a ajuns la cea de-a V-a ediție.

În cadrul acesteia, voluntarii de la Asociația Studenților Mediciniști din Cluj fac controale gratuite: la sâni (palpare, ecografie dacă e cazul și trimitere pentru mamografie gratuită), la inimă (tensiune, puls, EKG, se măsoară vârsta arterelor), la plămâni (spirometrie, se măsoară vârsta plămânilor), la alunițe (dermatoscopie, verificare pentru cancerul de piele) și pentru depistarea diabetului (măsurarea glicemiei, care trebuie luată pe stomacul gol).
Campania se încheie în acest weekend în județul Cluj, unde au loc testări în localitățile Băișoara și Căușu Mare.
Articolul precedentPolițiștii sălăjeni caută un adolescent. Băiatul a dispărut de la domiciliul bunicilor
Articolul următorPoliţiştii sălăjeni vin cu recomandări preventive pentru o călătorie în siguranță