Preotul greco-catolic Cristian Borz – paroh la biserica greco-catolică din Bădăcin – Sălaj, inițiatorul și susținătorul campaniei ”Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu”, este indignat de modul în care Ministerul Culturii și Identității Naționale finanțează proiectele în an Centenar.

Ministerul Culturii prin programul Centenar nu a binevoit a ne aproba nici de această dată cererea depusă prin Direcția pentru Cultură Sălaj. Sunt sigur că au avut un motiv serios. Ori <<nuanțele de gri au creat confuzie>>, ori <<pe vreo planșă au lipsit jgheaburile>>, <<ștampila în foc>> am pus-o de data trecută, deci nu lipsea, poate <<cota CAM>>, sau poate iar nu se vedea <<ștampila primarului pe Autorizația de Construire>>. Bine că au fost finanțate <<Festivaluri, gale, manifestări cultural-artistice de anvergură>> și cel mai important era <<Monument de for public – statuia bustului scriitorului…>>
Noi continuăm așa cum știm… astăzi am montat primele geamuri și uși recondiționate”, spune preotul Cristian Borz.

La începutul lunii aprilie, cunoscutul preot de la Bădăcin, în calitate de reprezentant al parohiei, a depus la Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin intermediul Direcției Județene de Cultură Sălaj, un proiect prin care solicita sprijin financiar pentru realizarea lucrărilor reabilitare la Casa Memorială Iuliu Maniu de la Bădăcin. Suma solicitată, respectiv valoarea totală a investiției, a fost de 1.577.680 de lei, din care instalații electrice interioare și exterioare de 314.843  de lei.

În descrierea proiectului de investiții, care a ajuns la Ministerul Culturii,  se precizează că, „locul“, casa lui Maniu din Bădăcin este monument istoric memorial, înscris în Lista monumentelor istorice cu codul SJ-II-m-B-05012. În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, consolidarea şi reabilitarea casei ar permite redeschiderea muzeului „Iuliu Maniu“ şi a unui centru cultural destinat tinerilor. Valoarea totală a investiției este de 1.577.680 de lei. Potrivit preotului Borz, în perioada 2015-2017 s-au efectuat lucrări de consolidare, în valoare de 481.083,20 de lei, bani proveniți numai din donaţii. Costurile totale rămase pentru finalizarea lucrărilor de arhitectură-finisaj-instalații sunt de 1.096.596,80 de lei. 

Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat recent 350 de proiecte, manifestări și acțiuni cu o valoare totală de 50.055.165 de lei, spunând pas proiectului de reabilitare a Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin.

Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria României, membru de onoare al Academiei Române din 1919. A luptat pentru drepturile românilor din Transilvania şi a avut un rol determinant în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. După Al Doilea Război Mondial a devenit simbolul rezistenţei anticomuniste. Salvarea de la distrugere a acestui important monument istoric înseamnă respectarea testamentului marelui om politic, care dorea ca în casa de la Bădăcin “să se ocrotească şi să se instruiască tineri”.  

Articolul precedentConcurs de Titularizare cu zeci de absenţi în Sălaj
Articolul următorAmenzi şi lemn confiscat în Sălaj