Un bărbat din Sălaj a fost reținut de polițiști, după ce a furat un autoturism din incinta unei ferme. Tot de acolo, bărbatul a încercat să fure și niște oi. După ce a fost prins, polițiștii au descoperit că bărbatul nu deține permis de conducere. 

 

 

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au dispus reținerea pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, față de un bărbat de 37 de ani din localitatea Pericei, județul Sălaj, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și tentativă la furt.  

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii sălăjeni îl bănuiesc pe acesta că, la 25 martie, în jurul orei 17.30, ar fi încercat să sustragă ovine dintr-o fermă din Șimleu Silvaniei, iar din incinta aceleiași ferme ar fi sustras un autoturism folosind chei potrivite, pe care l-a condus pe o distanță de 3 kilometri, până în comuna Pericei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiști sălăjeni au constatat că bărbatul de 37 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Joi, 30 martie, polițiștii de investigații criminale îl vor prezenta pe bărbatul de 37 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea dispunerii de măsuri legale”, a transmis IPJ Sălaj.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentCrescătorii români de vaci ies miercuri în stradă. Este șocant ce se întâmplă cu laptele autohton
Articolul următorMinistrul Sănătății vrea ca antibioticele să fie mai greu accesibile: ”Suntem pe primele locuri în privința bacteriilor multirezistente”