Premiile Copac (Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice), ediţia a III-a, şi-a desemnat câştigătorii în cadrul unei ceremonii organizate luni seara. Printre premianţii acestei ediţii se regăseşte şi o asociaţie de pacienţi din judeţul Sălaj. Este vorba de Asociația “Sprijin Independent pentru Spitalul Zalău”, răsplătită cu premiul COPAC, la categoria “Proiectul unei asociații de pacienți cu cel mai mare impact”, pentru proiectul Serviciul “Reprezentantul pacientului”.

Premiile COPAC îşi propun să evidențieze pacienții care au inițiativa de a schimba în bine sistemul de Sănătate, prin proiecte articulate, de impact. „Proactivitatea, creativitatea, soluțiile inovatoare la probleme de mult existente în Sănătatea românească, merită recunoscute și încurajate, astfel încât din ce în ce mai mulți pacienți români să se implice în îmbunătățirea sistemului”, susţin organizatorii acestui eveniment. 

Serviciul “Reprezentantul pacientului”  – Asociația “Sprijin Independent pentru Spitalul Zalău”, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Zalău, vizează personalizarea relației pacient – echipă de îngrijire, prin adaptarea la nevoile pacienților, aparținătorilor și ale cadrelor medicale.

Prin acest proiect s-a înființat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău un birou, unde pacienții, foștii pacienți, familiile, aparținătorii acestora, dar și personalul medical se pot adresa atunci când au nemulțumiri legate de calitatea serviciilor primite, consideră că n-au fost tratați cu respect, că li se încalcă drepturile, că au nevoie de informații legate de serviciile medicale, că au nevoie de consiliere, doresc să-și exprime aprecierea față de oamenii care i-au îngrijit sau doresc să facă o reclamaţie, să ofere o sugestie sau o recomandare. 

Serviciul Reprezentantul Pacientului funcționează ca mediator între pacienți și cadrele medicale, și nu ca avocat al uneia dintre părți, acționând independent și nefiind remunerat de către spital. Scopul proiectului este creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor şi a calităţii serviciilor medicale.

Articolul precedentAtletul Monel Sabou aleargă în SUA, la Chicago, în scopuri caritabile pentru: bolnavii de cancer și lupta împotriva cancerului
Articolul următorNoi cazuri de rujeolă în Sălaj