Iluminatul public stradal din orașul Zalău va fi extins și modernizat. Edilul municipiului, Ionel Ciunt, a semnat luni, 1 octombrie, un contract de finanțare din fonduri europene nerambursabile (POR axa 3.1C), pentru proiectul: ”Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Zalău. Etapa I”.
Valoarea totală a contractului este în valoare de 23.099.159,17 de lei, din care fonduri atrase 22.437.964,18 de lei. Data estimată de începere a lucrărilor este luna aprilie 2019 cu o durată de 12 luni, după finalizarea procedurilor de achiziție.
”Este un proiect important care continuă tranziția către gestionarea inteligentă a energiei și a utilizării acesteia din surse regenerabile în infrastructurile publice”, se arată într-o informare emisă de Primăria municipiului Zalău.
De precizat este faptul că, în cursul lunii iulie, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local (CL), consilierii au votat un proiect de hotărâre în acest sens, respectiv aprobarea participării Municipiului Zalău la proiectul ,,Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Zalău. Etapa I” și a bugetului aferent. Proiectul este inclus în cadrul ,,Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea Tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1- Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente și a utilizării energiei din resurse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”. Proiectul are ca obiective rețeaua subterană și înlocuirea stâlpilor existenți, lucrări care se vor realiza pe următoarele străzi: Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, Voievod Gelu, Gheorghe Doja, Corneliu Coposu, Victor Deleu, Șoseaua Ocolitoare, Lt. Colonel. Pretorian, Ioan Nechita, Constantin Dobrogeanu-Gherea, 22 Decembrie, Mihai Viteazul și Tudor Vladimirescu. De asemenea, se vor înlocui actualele corpuri de iluminat aflate pe stâlpii existenți pe străzile: Aleea Turturelelor, Salcâmilor, Salamon Jozsef, Buday Nagy Antal, Cetății, Bujorilor, Moigradului, Porolissumul și Parc Pădure Brădet. Contribuția municipiului Zalău pentru realizarea acestei lucrări este de 661.194 de lei, însă, în proiectul aprobat de consilieri, în cadrul ședinței din luna iulie 2018, se prevede faptul că municipalitatea va acoperi eventualele costuri suplimentare ce vor apărea pe parcursul implementării.