Un bărbat în vârstă de 76 de ani din județul Cluj, care conducea autoturismul pe Drumul Național 1F, între localitățile Sâncraiul Almașului și Sutoru a adormit la volan, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, tot din județul Cluj. 

În urma impactului, cele două autoturisme au intrat în șanț. 

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Cei doi conducători auto au refuzat transportul la spital. Aceștia au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Fată de bărbatul de 76 de ani, polițiștii au luat măsura sancționarii contravenționale, iar ca măsură complementară, permisul de conducere i-a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Sursa: Realitatea de Salaj