Stadiul lucrărilor la cele două blocuri ANL din cartierul Dumbrava Nord din municipiu l-a adus la Zalău, într-o vizită de lucru, pe Andrei Cosmin Țurcanu – directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL). Acesta, alături de viceprimarul municipiului Zalău – Nicolae Fazakas, a fost în cursul zilei marţi -25 iunie, într-o vizită de lucru în cartierul precizat, unde se execută lucrări de construcții la două blocuri de locuințe ANL. Astfel, la fața locului, împreună cu constructorul, s-a analizat stadiul de execuție a lucrărilor, respectiv un bloc P+6 și unul P+10, care, în momentul de față, sunt ridicate până la nivelul 2 și 3. După finalizarea lucrărilor, la aceste două blocuri, vor fi date spre închiriere, tinerilor din municipiu, un număr de 100 apartamente.