Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, a fost prezent astăzi, 18 septembrie, alături de subprefectul Vegh Alexandru şi secretarul general al judeţului, Cosmin Vlaicu, la o întâlnire de lucru cu primarii şi secretarii generali ai UAT-urilor din judeţ.

Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat mai multe subiecte, prezentate de reprezentanţi ai unor instituţii judeţene, respectiv ai Autorităţii Electorale Permanente Sălaj, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Sistemului de Gospodărire a Apelor, potrivit unei informări a Prefecturii Sălaj. 

Reprezentantul AEP Sălaj, Simona Mante, le-a adus la cunoştinţă celor prezenţi sarcinile ce revin primarilor şi secretarilor de UAT cu privire la organizarea în bune condiţii a alegerilor prezidențiale din 2019, iar mai apoi Călin Pop, din partea ISU Sălaj a făcut precizări privind intervenţia la nivelul drumurilor în vederea gestionării eficiente a situaţiilor de urgență generate de căderile de zăpadă şi stadiu de întocmire a Planului Judeţean de măsuri și acţiuni pentru perioada sezonului rece 2019-2020.

Lămuriri privind aspecte din noul Cod Administrativ au fost aduse de secretarul general al județului, Cosmin Vlaicu, în vreme ce directorul SGA Sălaj, Cristian Crişan a făcut precizări privind modificările legislative la regulamentul privind situațiile de urgență generate de fenomene hidroţmeteo periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă, incidente/accidente la construcții hidrotehnice şi poluări accidentale.

La ultimul punct al ordinii de zi, directorul OCPI Sălaj, Claudiu Balog, a prezentat strategia de accesare a finanţărilor oferite de ANCPI în cadrul Programului Naţional de Cadastru și Carte Funciară şi modul de intervenţie al instituţiei judeţene în dezvoltarea programului.

sursa foto Prefectura Sălaj

Articolul precedentUn tânăr din Zalău, urmărit de Poliție după ce a refuzat să oprească la semnalul agenților
Articolul următorDespăgubiri pentru zălăuanii afectați de grindina din luna mai. 120 de persoane, ajutor financiar