Timp de trei zile, în perioada 26-28 septembrie la Zalău, în organizarea Colegiului Medicilor Stomatologi Sălaj, se desfăşoară Congresul “Toamna Medicală Sălăjeană”. Potrivit doctorului stomatolog Corin Penciuc – preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Sălaj, la evenimentul care se va desfăşura la Casa Municipală de Cultură sunt aşteptaţi să participe medicii stomatologi din judeţ, dar şi cei din regiunea de Nord Vest. Evenimentul aduce în dezbatere o serie de subiecte de interes din domeniu, de la cele privind legislaţia, la cele strict medicale şi  va debuta joi – 26 septembrie, începând cu ora 13.00 la Casa Municipală de Cultură, cu informaţii şi înscrieri. Va urma apoi deschiderea oficială a congresului şi activităţi legislative, respectiv dialog liber cu lectori: dr. Corin Penciuc, farm. Olga Stana,  dr. Ligia Marincaș , dr.ing. Aurica Grec  – Agenția de Protecție a Mediului (APM) Sălaj, Cornel Magyar – Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sălaj şi avocat Mircea Popovici. În cadrul congresului, care va continua vineri – 27 septembrie, de la ora 8.30,  vor susţine comunicări şi lucrări de specialitate: dr. Corin Penciuc – ”Piaţa serviciilor medicale”, ”Anticoagulantele orale şi intervenţiile chirugicale din practica stomatologică curentă – perspective” – asistent universitar dr. Anida Maria Băbţan de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţieganu”  Cluj Napoca, ”Implanturile dentare – dialog liber”, dr. Horaţiu Mitrea –  Metalo-Ceramica, Feldspatic, Zirconiu sau Litiu-Disilicat? Criterii de alegere a ceramicii în funcție de situația clinică”, şef lucrări dr. Bogdan Culic Bogdan – UMF Cluj Napoca; ”Ghidurile chirurgicale –protocol de lucru și cazuri” – teh. Adrian Frangopol – Cluj Napoca; ”Tratamentul endodontic” dr. Jitaru Ștefan, Cluj Napoca; Sisteme ortodontice moderne în tratamentul interceptiv!” – dr. Ovidiu Rădescu  -UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca. De asemenea, sâmbătă  28- septembrie, congresul va continua de la ora 9.00 cu: Tendințe actuale în anestezia dentară: anestezia fără ac și anestezia computerizată – prof. univ.dr. Rusu Laura Cristina Rusu – UMF Timișoara, respectiv  Actualități în abordarea interdisciplinară a anomaliilor dentare – prof. univ. dr. Alexandru Ogodescu – UMF Timișoara. La finalul la  Congresului Toamna Medicală Sălăjeană vor fi eliberate de către organizatori certificatele de participare.

Sursa foto: rohealthreview.ro

Articolul precedentDosar penal la 17 ani
Articolul următorAjutor de înclăzire pentru zălăuanii cu venituri mici. A început preluarea cererilor