Magistrații Curții de Apel au admis apelul administratorului unei clinici medicale private din Sălaj, inculpat într-un dosar de delapidare. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Este vorba de dosarul în care medicul Petru Ciobanca, administratorul clinicii medicale private Salvosan, are calitatea de inculpat, fiind acuzat de delapidare, după ce a ridicat suma de 2,9 milioane de lei din conturile şi casieria firmei, fără justificare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2015, în mod repetat, în calitate de administrator de fapt al societăţii menționate, Ciobanca a ridicat suma de 2,9 milioane de lei din conturile şi casieria firmei, fără justificare, faptă ce ridică suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Acuzat de procurori, medicul a decis să-și recunoască vina, încheind, în acest sens, un acord cu aceștia, fapt ce ar fi însemnat o pedeapsă cu suspendare. Judecătorii sălăjeni au respins, însă, în 10 ianuarie, acordul de recunoaștere a vinovăției, prin care s-a stabilit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.

Atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, cât și administratorul clinicii medicale au declarat apel împotriva sentinței instanței sălăjene. Apelurile au fost admise de Curtea de Apel Cluj, magistrații clujeni desființând în întregime sentința Tribunalului Sălaj. ” (…) pronunţând o nouă hotărâre: Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat (…) între Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi inculpatul C.V.P. şi în consecinţă : Condamnă pe inculpatul C.V.P., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (…) la pedeapsa de 3 ani închisoare. (…) dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani”, se precizează în minuta ședinței din 12 martie 2019.

De asemenea, potrivit sursei citate, pe parcursul termenului de supraveghere, medicul sălăjean va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Zalău sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj. Soluția este definitivă.

 

Articolul precedentInvestiții de milioane de lei în sănătatea sălăjeană. Ce așteptări au autoritățile județene
Articolul următorSesizare din oficiu. Ce drepturi au fost încălcate în cazul copilei care a decedat după ce a căzut dintr-un microbuz